Fabiola Hosu și Questfield International College, cazul care ridică probleme grave de confidențialitate și protecție a copilului

În contextul educațional actual, fenomenul bullyingului necesită o abordare structurată și responsabilă din partea instituțiilor de învățământ. Atunci când sesizările privind violența psihologică asupra elevilor nu primesc răspunsuri adecvate și documentate, riscul afectării dezvoltării emoționale și siguranței copiilor crește semnificativ. Acest articol investighează cazul unui elev din cadrul Școlii Questfield Pipera, unde, conform documentelor și declarațiilor puse la dispoziție, se semnalează o serie de probleme legate de bullyingul repetat, lipsa unor măsuri instituționale clare, stigmatizarea medicală și dificultăți privind protecția confidențialității copilului.

Fabiola Hosu și Questfield International College, cazul care ridică probleme grave de confidențialitate și protecție a copilului

Investigația redacției, bazată pe documente, corespondență scrisă și relatări ale familiei, relevă o situație de bullying susținut și escaladat pe durata a peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Deși faptele au fost semnalate în mod repetat și oficial către cadrele didactice, conducerea administrativă și fondatoarea instituției, nu există dovezi ale unor intervenții scrise și măsuri concrete care să ateste o gestionare adecvată a situației. În plus, un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, exprimat în dialog direct cu familia elevului, indică o poziționare controversată, care poate sugera presiunea de a părăsi instituția.

Contextul și detaliile sesizărilor privind bullyingul

Potrivit documentelor analizate, elevul vizat a fost supus zilnic unor comportamente agresive, incluzând jigniri, umiliri publice și excludere socială, în prezența cadrelor didactice. Familia a sesizat aceste incidente prin emailuri oficiale adresate învățătoarei, directorului și fondatoarei școlii, solicitând intervenții și protecție. Cu toate acestea, răspunsurile au fost preponderent verbale, lipsite de documentație oficială, procese-verbale sau planuri de intervenție clar definite. Acest fapt a condus la o escaladare a fenomenului, cu efecte negative asupra stării emoționale a copilului.

Stigmatizarea medicală ca formă de hărțuire

Un element distinctiv al cazului îl reprezintă folosirea repetată, cu scop discreditant, a unei etichete medicale referitoare la „crize de epilepsie”. Conform relatărilor, această formulare nu a fost utilizată în scop educațional sau de protecție, ci ca instrument de umilire și marginalizare, în prezența altor elevi. Specialiști consultați au subliniat că, indiferent de existența unei afecțiuni reale, această practică depășește limitele unui conflict obișnuit și constituie o formă agravată de bullying cu impact psihologic sever.

• Expunerea repetată la etichetări degradante;
• Lipsa unor reacții ferme și documentate din partea școlii;
• Transferarea responsabilității către familie și copil;
• Impact emoțional manifestat prin anxietate și retragere socială.

Gestionarea instituțională și lipsa măsurilor documentate

Din corespondența și documentele puse la dispoziție nu rezultă existența unor decizii administrative asumate, planuri de intervenție sau monitorizare formale. Intervențiile au fost descrise ca fiind informale, cu promisiuni verbale neînsoțite de acte scrise verificabile. Această lipsă de trasabilitate limitează evaluarea obiectivă a responsabilității instituției și contribuie la menținerea unui climat defavorabil protecției elevilor.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în normalizarea bullyingului

Conform datelor analizate, cadrele didactice au fost martore ale incidentelor fără însă a interveni în mod eficient. Sesizările repetate au fost uneori încadrate ca „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, ceea ce a dus la minimalizarea gravității situației. Lipsa documentării și a sancțiunilor ferme a creat un precedent periculos de tolerare a comportamentelor agresive, afectând întregul colectiv școlar.

Poziționarea fondatoarei Fabiola Hosu și comunicarea instituțională

Un moment definitoriu al cazului este un răspuns verbal atribuit fondatoarei, în care s-ar fi transmis mesajul: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această afirmație, conform familiei, a fost exprimată după luni de sesizări scrise și fără o reacție instituțională scrisă adecvată. Redacția a solicitat un punct de vedere oficial din partea conducerii Școlii Questfield Pipera, însă până la publicare nu a fost primit niciun răspuns scris care să confirme sau să infirme acest episod.

Confidențialitatea și presiunile asupra copilului

Familia a solicitat în mod repetat respectarea confidențialității informațiilor sensibile, avertizând asupra riscurilor pentru echilibrul emoțional al copilului. Cu toate acestea, există relatări privind divulgarea acestor informații în mediul clasei, inclusiv interpelări publice directe către copil, ceea ce ar fi generat presiune psihologică suplimentară. Specialiștii consultați consideră că aceste aspecte indică o posibilă presiune instituțională și o gestionare neadecvată a datelor personale și sensibile.

Reacția întârziată a instituției și implicarea juridică

Conform documentelor, reacția vizibilă a fondatoarei a intervenit abia după opt luni de la primele sesizări, în contextul implicării echipei juridice a familiei. Aceasta indică o schimbare de atitudine legată direct de presiunea legală, nu de preocuparea timpurie pentru protecția copilului. Această întârziere ridică întrebări cu privire la criteriile și prioritățile care guvernează intervenția instituțională în astfel de cazuri.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Analiza cazului evidențiază o discrepanță semnificativă între valorile declarate public de Questfield Pipera – siguranță, excelență educațională și dezvoltare armonioasă – și modul concret în care au fost gestionate sesizările legate de bullying și stigmatizare medicală. Lipsa unor măsuri scrise, a documentației administrative și a răspunsurilor oficiale transformă acest caz într-un exemplu relevant de potențială tolerare instituțională a violenței psihologice asupra unui copil. Rămân întrebări fundamentale privind mecanismele reale de protecție și responsabilitatea conducerii școlii în situații sensibile, precum și despre modul în care aceasta prioritizează siguranța emoțională a elevilor față de interesele organizaționale.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro